În centrul orasului Ocnele Mari, la doar cativa pasi de primarie, rezista de cateva sute de ani unul dintre cele mai vechi monumente istorice din judet, o casa boiereasca de la începutul secolului al XVIII-lea. Descrisa de specialistii care au studiat-o ca fiind o „casa traditionala, cu elemente amintind de vechile cule oltenesti”, cladirea din centrul orasului valcean se remarca prin stilul aparte al constructiei, prin misterul care o învaluie si prin autenticitatea povestii tesuta în jurul ei. Monumentul are o poveste a lui, simpla si atragatoare prin multimea de ipostaze în care s-au gasit de-a lungul timpului „stapanii” constructiei.

Impunatoare la prima vedere, casa boiereasca „Ghivercea” nu are decat patru camere si doua pivnite imense, folosite candva pentru depozitarea alimentelor si a obiectelor necesare în oranduiala unei gospodarii de oameni asezati. Camerele sunt asezate de o parte si de cealalta a unui hol larg, iar bucatarioara micuta a fost amenajata la intrarea din spate a cladirii. Desi în urma cu 300 de ani spatiul micutei bucatarii era folosit pe post de grajd, proprietarii de acum ai casei se folosesc de acesta pentru a gati si pentru a lua masa în familie. Monumentul istoric vechi de trei secole este locuit în prezent de o familie – doi adulti si un copil de 10 ani, mostenitorii de drept ai imobilului. Familia Mateescu traieste în casa-monument din 1987, atunci cand bunicii lui Laurentiu i-au facut act de vanzare-cumparare. Tot atunci, tanarul Laurentiu Mateescu a fost „instruit” cu privire la neobisnuita locuinta pe care urma sa o stapaneasca. A aflat astfel ca mostenirea nu era tocmai un dar ceresc, asa cum se astepta, ci mai mult o povara, asa cum avea sa afle la putin timp dupa aceea. Proprietarul spune ca imobilul în care locuieste este de pe vremea lui Constantin Brancoveanu si ca structura sa a fost întarita de-a lungul timpului de mai multe ori. Bunicii l-au avertizat ca, desi se afla în proprietatea sa, casa nu trebuie renovata dupa bunul plac, ci numai cu autorizatie speciala, iar reparatiile urgente trebuie facute cu mare grija, pentru ca risca altfel sa fie amendat de autoritati. Desi i-a venit greu sa creada toate acestea, Laurentiu Mateescu a fost nevoit sa respecte instructiunile bunicilor si sa le puna în aplicare. Asa facusera si bunicii, care cumparasera imobilul în urma cu 50–60 de ani cand, fara sa stie mai nimic despre casa, de la niste mosieri. „Atunci cand au încercat sa o renoveze au aflat si ei ca este monument istoric si ca nu aveau voie sa intervina în arhitectura ei. Nu le-a venit sa creada, au crezut ca fusesera pacaliti, dar, în timp, au început sa învete s-o pretuiasca”, spune Laurentiu Mateescu.

Bar în pivnita boiereasca
Pentru ca nu dispunea de un alt spatiu pentru a-si desfasura afacerile demarate de putin timp, Laurentiu a încercat sa profite de spatiul generos oferit de una dintre pivnitele casei boieresti. În cateva luni a reusit astfel sa transforme beciul casei într-un bar de lux, cu trasaturi si influente traditionale. Afacerea a mers pana în 1999, cand barul a fost închis definitiv. 

Statul nu l-a ajutat cu nimic
Cutremurul din 1977 a slabit foarte mult rezistenta casei, fiind necesara sustinerea structurii cu doua centuri de fier exterioare, astfel ca proprietarul a fost nevoit sa revina asupra lucrarilor si sa încerce o reabilitare completa a cladirii. În 1998, acesta a cerut aprobare de la autoritatile judetene competente pentru a putea repara acoperisul si pentru a tencui zidurile exterioare. În acelasi timp a cerut si ajutor banesc, deoarece cheltuielile erau prea mari pentru posibilitatile sale. Directia Judeteana pentru Cultura Valcea i-a pus însa la dispozitie doar o echipa de lucratori profesionisti care i-au cerut o suma mult prea piperata în schimbul serviciilor prestate. „Trebuia sa înlocuiasca sita cu aceleasi materiale, dar mi-au cerut atunci vreo 3 milioane de lei doar mana de lucru. Erau bani prea multi atunci, asa ca am renuntat la ei si am reparat acoperisul cu oamenii mei”, spune proprietarul. Acelasi lucru s-a întamplat si atunci cand Laurentiu Mateescu a vrut sa tencuiasca zidurile pentru ca acestea începusera sa cada. A facut rost de materiale specifice lucrarilor de interventie la reabilitarea monumentelor istorice de genul casei sale si si-a reparat casa cu bani proprii. „Statul nu m-a ajutat niciodata cu nimic atunci cand a venit vorba de întretinerea monumentului. Mi se interzic multe, dar nimeni nu vrea sa ma ajute sa pastrez casa asa cum mi se impune. Materialele specifice costa oricum mai mult decat cele folosite de regula la constructiile noi”, spune Mateescu. Pentru ca frigul a devenit o problema iarna, proprietarul casei-monument a hotarat sa monteze tamplarie termopan la ferestre, interventie interzisa de lege. „Nu stiu ce sa mai fac. E foarte frig iarna, iar singura solutie sa nu înghetam cu totii în casa sunt termopanele. Ar trebui sa ajungem la o întelegere cu statul si sa ma lase sa pun termopane, pentru ca, în fond, casa este a mea”, mai spune Laurentiu Mateescu. Potrivit reprezentantilor Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Valcea, proprietarului unui asemenea imobil îi este interzis sa modifice arhitectura exterioara a cladirii, nerespectarea acestor norme atragand sanctiunile prevazute de lege.

Vladoiu si Dragomir au vrut casa
Desi din 1998 a decis sa nu mai ceara ajutor de la stat pentru interventiile obligatorii care presupun diverse reparatii destul de costisitoare, proprietarul culei din Ocnele Mari doreste în schimb sa ajunga la un pact cu autoritatile judetene, care sa-i permita sa modifice minimal arhitectura cladirii. Este constient de costul ridicat al tuturor lucrarilor de întretinere a casei, dar nu vrea sa-si vanda locuinta nici în ruptul capului. A avut o tentativa de a o vinde în 2004, cand a primit o oferta destul de buna din partea unor personalitati valcene. „Dan Dragomir de la Imsat si deputatul Aurel Vladoiu au venit la mine si mi-au oferit 3,5 miliarde de lei vechi pe casa. Nu ne-am înteles la pret, pentru ca nu au fost dispusi sa ridice pretul la 4 miliarde, atat cat cerusem eu”, povesteste Laurentiu. Unul dintre motivele pentru care nu ar mai dori sa se desparta de casa este si acela ca preconizeaza pentru Ocnele Mari un viitor stralucit în turism, o piata de desfacere extraordinara pentru serviciile oferite de bazele de tratament care urmeaza sa fie construite aici.
 „O sa vedeti cati turisti vor veni aici si acest lucru se va întampla peste doar cativa ani. Atunci voi încerca sa intru si eu în circuit, cu aceasta casa”, încheie proprietarul si, în acelasi timp, locatarul monumentului istoric.