wd
Din zece firme, UNA isi face reclama in TOPBUSINESS
CELELALTE noua vor lucra pentru ea
Top-business
Stiri
Companii romanesti
Companii europene
Linkuri utile

newsletter

Newsletter in limba
romanaengleza

intrebarea saptamanii

Votati pt a vedea arhiva

Partener

TradeRomania
Yellow Pages
Romanian Tribune
Urban
Moninstal

reclame

Midas Electronics

Starea infrastructurii izolezã România

Starea infrastructurii izolezã România

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, avertizeazã cã România riscã sã fie scoasã din culoarele de transport ale Europei, din cauzã cã nu are dezvoltatã infrastructura.
„Pentru cã mulți dintre foștii miniștri ai Transporturilor și-au bãtut joc de România“, țara este în pericol sã fie scoasã de pe culoarele de transport care asigurã legãtura dintre Europa și restul continentului, Rusia, zona carspicã, Orientul Apropiat și chiar Africa, spune Orban.
„Din ce cauzã nu mai suntem în cãrți și ne este foarte greu sã mai intrãm pe aceste culoare care se negociazã la nivelul Comisiei Europene? Din cauza faptului cã nu avem infrastructurã de transport. (…) N-am fost în stare sã construim aproape nimic în 17 ani de tranziție“, a spus ministrul Transporturilor sâmbãtã, la Alba Iulia, într-o conferințã de presã.
Orban i-a criticat dur pe predecesorii sãi, inclusiv pe Traian Bãsescu, care și-au bãtut joc de autostrada București-Pitești, „în care s-au bãgat sute de milioane de euro și nu poate fi numitã autostradã“, singura autostradã construitã fiind, în opinia ministrului, București – Constanța, Autostrada Soarelui.
Ministrul estimeazã cã peste 60% dintre drumurile și autostrãzile din România și-au depãșit perioada de funcționare.

Întârzierile la DN1, o bãtaie de joc
Totodatã, Orban s-a arãtat nemulțumit de stadiul lucrãrilor de lãrgire a DN 1 București-Ploiești, executate de compania portughezã Lena, și a cerut constructorului sã reducã termenul de finalizare a proiectului, aflat deja în întârziere cu mai multe luni.
„Contractul a fost semnat în luna august 2005. Lucrãrile au început în luna octombrie 2005, cu o întârziere de douã luni, iar termenul de finalizare a proiectului era prevãzut pentru luna ianuarie 2007. În mod ciudat, la finele anului trecut a apãrut un act adițional la contract, care prelungea data de încheiere a lucrãrilor pentru luna noiembrie 2007. Nu este doința mea personalã ca lucrãrile sã se încheie mai rapid, este o bãtaie de joc pentru toți cei care intrã zilnic în București, cu 60.000 de mașini“, a declarat Ludovic Orban.
Ministrul a afirmat cã lucrarea poate fi încheiatã mai repede în cazul în care vor fi mobilizați mai mulți muncitori.
Potrivit ministrului, proiectul necesitã un efectiv de circa 300 angajați, aproape dublu decât cei 175 care lucreazã în prezent.
Orban a mai spus cã va studia din nou contractul încheiat cu compania portughezã și va cere finalizare mai rapidã a lucrãrilor, în special pe segmentele care nu necesitã construirea unor lucrãri de artã, pentru a fluidiza circulația.

Director CNADNR demis
Prima victimã a întârzierii lucrãrilor de reparații ale drumurilor naționale este directorul general adjunct al Companiei Naționale de Autostrãzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Florin Goruneanu.
Orban a anunțat acesta a fost demis pentru cã mai multe proiecte de reparație și modernizare a drumurilor sunt în întârziere și a precizat cã a discutat pe aceastã temã cu noul director general al CNADNR, Mihai Grecu.

Zonele turistice, prioritare
Ministrul a anunțat cã, în maximum douã luni, va lansa un și un program amplu de asfaltare a drumurilor de acces spre zonele cu potențial turistic, nominalizând arealele din Subcarpați și Carpați. Potrivit lui Orban, în ultimii ani nu s-a investit în aceste zone turistice „dintr-o zgârcenie“ pe care el nu o înțelege. El a adãugat cã are ca obiective finalizarea rețelei de autostrãzi, în plus propunând o autostradã care sã lege Târgu Mureș de Iași.
„Sunt un om realist și îmi dau seama cã pânã la sfârșitul lui 2008 nu pot sã mut norii. Ceea ce îmi doresc este ca pentru toate tronsoanele de autostradã sã fie demarate procedurile de licitație, sã finalizãm studiile de fezabilitate și proiectarea. Vreau ca cine va veni ministru dupã mine sã nu mai aibã altceva de fãcut decât sã taie panglici dupã ce se va termina construcția autostrãzilor“, a mai spus Orban.

de Oana Voinea (Oana Voinea)
Web Design, Email Marketing