Singura bancã de gene pentru nuc, alun, castan si prun din tarã a fost uitatã de autoritãti
Strãinii trimit în fiecare zi cereri la statiune
În jur de 90% din productia de fructe – furatã de hoti

În timp ce statul român a cam uitat de unitãtile de cercetare în domeniul agriculturii, strãinii, dar si… hotii îsi amintesc periodic de faptul cã în comuna Bujoreni - Vâlcea existã încã singura bancã de gene pentru nuc, castan si prun din tarã. Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicolã Vâlcea este, de altfel, singura unitate de cercetare –dezvoltare rãmasã deocamdatã în Oltenia si singura pepinierã din tarã care produce material sãditor pomicol pentru întreaga tarã.

Dintre cele 26 de statiuni pomicole care erau în tarã înainte de 1989, acum nu mai functioneazã decât sase, iar statiunea vâlceanã este singura care nu are la ora actualã datorii. Din pãcate, în afara indiferentei autoritãtilor, angajatii statiunii se mai confruntã si cu bande organizate de hoti, care furã 80-90% din productia de fructe. Singura consolare sunt strãinii, care se adreseazã frecvent statiunii, pentru înfiintarea de plantatii sau pentru cumpãrarea de pomi.

Grãdinita de … pomi
Banca de gene a statiunii, ca si sediul sunt situate într-o zonã deosebitã a Râmnicului, chiar lângã mini-cartierul rezidential care s-a dezvoltat la iesirea din oras, spre Bujoreni. Putini stiu însã cã operatiunile de crestere a unui copac seamãnã foarte mult cu cele de îngrijire a unui copil. De la cercetarea soiurilor si a dãunãtorilor, care se face în laboratoarele speciale de la statiune, semintele de diferite soiuri sunt îngrijite de cei 10 cercetãtori si restul de 26 de angajati ai statiunii mai ceva ca niste copii. La Statiunea de Cercetare existã o camerã specialã care seamãnã foarte mult cu o … cresã, unde micutii puieti sunt tinuti în niste eprubete speciale, au o anumitã cantitate de luminã si temperaturã constantã. De la „cresã”, pomisorii în devenire sunt mutati la subsolul clãdirii, la „grãdinitã”. Schimbarea aceasta pare sã fie cea mai bruscã pentru micutii pomisori. „Cei mai multi se usucã atunci când îi punem pentru prima oarã în contact cu mediul natural. Totusi, dacã pe câmp procentul de prindere este foarte mic, la noi doar 5% dintre ei se usucã”, spune directorul statiunii de cercetare, Ioan Botu. „Grãdinita” de pomisori sunt de fapt mai multe cutii de fier, pline cu rumegus si o instalatie specialã, unde pomii sunt pusi pânã se prind. Abia dupã aceea sunt mutati afarã, în ghivece, la lumina soarelui. Când ajung afarã, pe câmp, pomisorii pot fi deja vânduti sau folositi în scop de cercetare. Spre deosebire de cei care cresc direct pe câmp, pomisorii de la statiune fac fructe mult mai devreme. Pomisori de-o schioapã aveau deja fructe coapte pe ramuri. Rolul de „pãrinti” pe care îl îndeplinesc angajatii statiunii pentru pomi ia însã sfârsit atunci când acestia sunt „scosi la produs”, adicã vânduti solicitantilor, aceasta fiind de altfel si diferenta fatã de adevãratii copii.

Strãinii se bat pe soiurile de la Bujoreni
La Bujoreni este în acest moment singura bancã de gene pentru nuc, alun, castan si prun din tarã. „Astfel de bãnci de gene se construiesc în 30-40 de ani, si dacã distrugem ceea ce am realizat în patru decenii nu va mai fi nicio sansã ca în urmãtorii 40-50 de ani sã sã mai facã ceva aici. Cercetãtorii statiunii au creat de-a lungul anilor peste 20 de plante, de soiuri, unele cultivate si în alte tãri. De asemenea, dupã revolutie am dat sprijin efectiv si am fãcut sute de hectare de plantatii intensive si superintensive de pomi în judetele Cãlãrasi, Ilfov, Prahova, Dolj, Timis, Sibiu si Vâlcea, chiar dacã aici, la Vâlcea s-a realizat foarte putin pentru cã s-a creat impresia cã este mai putinã nevoie de noi. Statiunea noastrã este singurul producãtor de nuc altoit si alun, materialul sãditor pentru aceste specii fiind vândut cu un an înainte de a-l produce, pentru cã avem foarte multe solicitãri, mai ales din partea pomicultorilor italieni” mai spune directorul statiunii. Statiunea din Vâlcea este singura care nu are la ora actualã datorii. „În acest moment sunt încheiate 15 contracte nationale si patru internationale. Polonezii au luat meri din Pepiniera Vâlcea, dar problema este cã mai este putin si cercetarea în acest domeniu intrã în colaps. Noi suntem contactati aproape zilnic de strãini, dar celelalte statiuni sunt în pericol de închidere din cauza datoriilor. Clujul are de exemplu datorii de vreo 830 de miliarde. Noi avem noroc, pentru cã avem foarte multe proiecte, dar am si reusit sã vindem ce producem. Am vândut unui italian care vrea sã facã o plantatie în Dobrogea, am mai avut în ultimul timp o delegatie din Elvetia, care ne-a cerut si ce vom produce în 2008. Noi le luãm si banii înainte, dar este periculos, pentru cã nu se stie cum se schimbã clima… În România s-au creat soiuri valoroase, care se cultivã pânã si în Australia, dar aceastã bogãtie nu este valorificatã. Statiunea de la Târgu Jiu nu prea are activitate, astfel cã ni s-a solicitat nouã sã ne ocupãm si de judetul respectiv. Acum avem 25.000 de pomi aici”, mai spune directorul Botu. Din pãcate, vâlcenii nu s-au dovedit la fel de interesati de ceea ce se produce la statiune, cererile fiind foarte putine. Un puiet de mãr sau prun costã 10 lei vechi, un alun 9-10 lei, iar nucul – cel mai scump, ajunge la 32-35 de lei. Conducerea statiunii a primit solicitãri chiar si din … Africa de Sud pentru a scolariza câtiva directori.   

Spionajul economic
în… pomiculturã
Spionajul economic se practicã la scarã largã în lume, chiar si în … cercetarea pomicolã. Cercetãtorii de la statiune au avut chiar surpriza sã li se propunã sã-si cumpere chiar produsele lor, furate de la Bujoreni. „Au venit odatã niste olandezi cãrora le-am arãtat ce avem pe aici. Nu am observat când au luat niste muguri, iar dupã vreun an am primit un fax, prin care ni se propunea sã cumpãrãm soiul respectiv de pomi, pe bani. Recunosc, si eu am mai luat când s-a putut în vizitele mele în strãinãtate. În Germania chiar mi s-a întâmplat sã mã întâlnesc în fata aceleiasi tufe cu niste francezi, care erau si ei tot la furat. Ne speriam unii de altii. Am stat cu frica-n sân la aeroport, cã nu declarasem ramurile din bagaje, si îmi era teamã cã mã prind, dar asa se procedeazã. Interesul nostru este sã ne protejãm soiurile si sã dezvoltãm altele noi. Din pãcate, nu avem decât trei soiuri brevetate, pentru cã ne-ar costa foarte mult”, mai spune Ioan Botu.  

Paznicii nu pot opri bandele de hoti
Statiunea mai are încã în administrare sute de hectare de teren. „În total, statiunea avea 1035 de hectare de teren, dar acum mai avem pe hãrti 311 hectare. S-au dat la fostii proprietari 724 de hectare din 1991 pânã acum. Am avut fel de fel de paznici, si jandarmi, si de la firme private, dar nu pot face fatã hotilor. Din pãcate 80-90% din productia de fructe este furatã de hoti. Nu poti sã le faci fatã, sunt în bande organizate de câte 20-30, paznicii nu pot face nimic, le e teamã cã îi omoarã. Am ajuns sã le interzic angajatilor sã mai meargã singuri pe teren, de teamã sã nu fie atacati. Ajunsesem sã am angajati 20 de paznici la statiune, dar am ajuns la concluzia cã salariile lor erau mai mari decât paguba, iar hotii tot nu se potoleau. Acum am numai 5, dar ne mai ajutã politia. Am prins pe unii care vindeau în piatã hibrizi de la noi, dar nu avem ce sã le facem”, mai spune directorul statiunii.